Îți recomand să nu începi niciodată un podcast!

Am avut o discuție interesantă cu cineva. Acel cineva se plângea de jobul lui, era nemulțumit, lucra foarte mult și nu simțea niciun beneficiu. Viața lui personală începea să se ducă ”pe apa sâmbetei” și se simțea foarte frustrat. I-am propus să înceapă un podcast audio.

Articol de Razvan

Publicat în

Am avut o discuție interesantă cu cineva. Acel cineva se plângea de jobul lui, era nemulțumit, lucra foarte mult și nu simțea niciun beneficiu. Viața lui personală începea să se ducă ”pe apa sâmbetei” și se simțea foarte frustrat.

I-am propus să înceapă un podcast audio.

Podcastul este o prostie!

Mi-a răspuns că podcastul audio este o prostie. Foarte puțină lume cunoaște ce este un podcast și nimeni nu ascultă așa ceva. Toată lumea preferă să urmărească video-uri pe YouTube și nimeni nu are chef să stea 30 - 50 de minute să asculte așa ceva. Mai mult decât atât, podcastul implică o serie de costuri destul de mari de producție: echipament, website de realizat și postat episoadele, hosturi de website și conținut media, promovare, timp de producție și post-producție.

I-am spus că eu ascult așa ceva și apoi mai știu și de încă o mână de oameni, cam 800 - 1000, care ascultă podcasturi audio. Consum multe podcasturi din care învăț diverse lucruri, stau la curent cu ce se întâmplă în industrie, ascult părerile oamenilor pe care îi admir și îmi țin companie oriunde mă deplasez singur. Le ascult în mașină, în bucătărie, în timp ce lucrez ceva ce pot face fără prea multă concentrare, în timp ce fac duș sau fitness și în timp ce mă dau cu trotineta. Le am tot timpul cu mine, în buzunar și, atunci când aud o idee interesantă, o notez în Notes.

De altfel eu realizez un podcast românesc pe teme de management, productivitate și tehnologie - pasiunile și jobul meu. Îl realizez (uneori cu mici întreruperi), din 2014 și mă bucur că am reînceput episodele care abia așteaptă să iasă la ascultat.

Cum m-a ajutat podcastul?

Da, într-adevăr o parte din ce a spus este adevărat. Am cheltuit sume mari de bani pentru podcasting. Per episod cheltui acum puțin peste 200 RON (despre cum este realizat calculul poți asculta în Burzcast 59) și acest ROI nu este imediat evident, dar cine joacă pe termen scurt tot atât și câștigă - și nu mă refer doar pe plan financiar.

Dar, îți recomand ca în niciun caz să nu începi un podcast deoarece:

Din cauza unui podcast vei putea primi contracte pe serviciile pe care le prestezi. S-ar putea unii angajatori să audă de tine și să te cheme la interviuri sau, Doamne ferește, să obții job-ul dorit de tine, pe care să îl realizezi cu pasiune și să și primești o remunerație pe măsură.

Pe mine podcastul m-a ajutat să mă marketez ca expert în domeniu. Am ajuns să obțin mai multe contracte decât să pot executa și da în outsourcing și acum pot refuza anumite comenzi, în fucție de cerințe, profilul beneficiarului, etc.

Există riscul să cunoști oameni interesanți, la nasul carora nu puteai ajunge din cauză că sunt foarte ocupați și experti pe domeniul lor. Mai bine stai cuminte și atunci când ei ajung la un eveniment de orice fel, te îmbulzești pe lângă ceilalți care vor să discute cu ei sau să își facă un selfie.

Eu, în schimb, prin podcast am ajuns să cunosc și întâlnesc oameni faini, atât experți cât și ascultatori minunați și cu unii am ajuns să leg prietenii. Pe cei mai interesanți îi sprijin prin podcasturi să prezinte expertiza și experiența lor și cu tine.

Dacă realizezi un podcast s-ar putea să îți conturezi un brand personal, să consolidezi marketarea brandurilor tale și să fii invitat speaker la evenimente de profil. De acolo încolo poți crea și mai multă notorietate în jurul brandului propriu și tot așa, amplificat mereu.

Din cauza unui podcast poți ajunge să nu mai ai timp să urmărești câte 5 episoade pe zi din serialele tale preferate. Riști foarte tare să nu mai poți urmări neîntrerupt, o noapte întreagă 2 episoade din Game of Thrones, 2 din House of Cards și unul din Silicon Valley. Sau și mai grav, poate pierzi câteva episoade din South Park!

De asemenea, din cauza realizării unui podcast poți învăța lucruri noi. Nu prea multe, căci nu îți ajunge timpul, dar câte puțin, cât să te facă mai interesant pe la petrecerile și nopțile pierdute prin cluburi - pe care oricum va trebui să le reduci, căci vei pierde timpul cu procesarea episoadelor pentru lansarea lor după calendarul editorial pe care, în cazul în care decizi să te apuci de un podcast, vei încerca să te ții.

Un alt risc major în momentul în care începi un podcast este ca prietenii mediocrii, care stăteau cu tine, te vor părăsi. Nu vor vrea să mai faci parte din grupul lor pentru că acum ai ajuns să cunoști oameni care te pot ajuta să ajungi mai bun, să înveți ceva nou sau să înțelegi anumite lucruri. Ah și te vor părăsi și pentru că faci ceva diferit dar și din motive de invidie (nu mă întreba de ce, nu am înțeles niciodată chestia asta cu invidia și de ce pe unii îi “doare” atât de tare de ce fac sau ce au alții).

Deși mai greu la noi în țară, dar nu imposibil, poți ajunge să câștigi și bani de pe urma podcasturilor pe care le realizezi. Poți ajunge la venituri pasive și nu ai vrea așa ceva. Ce ai putea face cu mai mulți bani? La ce ți-ar ajuta?

Există încă o miriadă de motive pentru care te îndemn să nu începi un podcast audio. Să nu realizezi vreodată unul și să stai cât mai mult timp departe de ele. Dacă ai un blog, continuă doar cu el sau lasă-l deoparte. Dacă ai un podcast video sau vlog, să nu transformi niciodată acel conținut și în conținut audio. Unii oameni, cum sunt și eu, am putea cândva consuma acel conținut al tău, mai ales dacă este interesant și apoi poate râdem de tine că ai făcut o greșeală pe care o uităm în 2 minute sau că vocea ta nu sună radiofonic.

Și totuși…

Gary Vaynerchuk scria că:

The smart phone hit the reset button on media consumption and changed all of the rules. More 16-30 year olds are listening to podcasts instead of music during their commutes because it saves them time. It’s what humans value. Because we are now consuming multiple sources of media at once, podcasts and audio are destined to win. We would rather check our email while listening to the latest episode of Serial or take notes while listening to music. With video you can’t do both. It takes all of your attention to consume that content the second it starts.

Și încă:

Just remember, audio and voice are by far the most natural interface for humans to interact. We like to speak and listen. There was roughly 1.5X more audio consumed than video according to Nielsen statistics on streaming in 2016. This is HUGE.

Dacă totuși decizi să lansezi un podcast audio (sau unul video pe care apoi îl transformi și în audio), sunt aici și te ajut cu drag. Doar contactează-mă și haide să stăm de vorbă!

Declinare a răspunderii: Opiniile exprimate aici îmi aparțin și este posibil să nu reprezinte opiniile sau convingerile angajaților, familiei sau prietenilor mei în niciun fel.

 

Cauți ceva?

Articole

Perspective și știri

Secretele podcasting-ului de succes cu 'Earworthy Impact' - ghidul stăpânirii podcast-ului

Ești pregătit să îți faci mesajul cunoscut, să ajungi la publicul tău și să transformi lumea prin podcasting?

Asculta si podcastul nostru micON

Daca nu il asculti inca, te invit sa asculti micON, podcastul despre tehnologie, antreprenoriat si productivitate, realizat de doi dintre cei mai experimentati podcasteri din Romania.

Comunitatea Burzcast VIP

Înscrie-te la newsletter

Am construit o comunitate de oameni minunați, pe care îi numim VIP ai Burzcast. Hai cu noi în comunitatea Burzcast VIP!

Fără reclame, nu te urmărim, renunți oricând, respectăm confidențialitatea.

00

Membri VIP
Pe care îi ♥ și admirăm

00

Ani de conținut
Articole, podcast și video